05 august 1735
John Peter Zenger este achitat de acuzația de calomnie
Democrație fără calomnie
Liberatea de exprimare și liberatea presei sunt elemente esențiale ale oricărei societăți democratice. Nu a fost întotdeauna așa și nici azi nu este în anumite părți ale lumii. Au fost oameni care au luptat, au făcut închisoare sau și-au dat viața pentru ca noi să ne putem exprima fără constrângeri punctul de vedere. Unul dintre acești oameni este John Peter Zenger, un tipograf de origine germană, care lucra în New York, pe cazul căruia a fost întemeiat textul Primului Amendament din Constituția Statelor Unite. Acuzat de calomnie de guvernatorul englez William Cosby, a fost arestat și închis vreme de opt luni. La 5 august 1735, cei 12 jurați, convinși de pledoaria fulminantă a celui mai bun avocat al vremii, Andrew Hamilton, au ignorat presiunile oficialului britanic și au avut curajul de pronunța verdictul „Nevinovat”, deoarece informațiile furnizate s-au dovedit a fi adevărate. Procesul lui Zenger este o poveste remarcabilă despre nașterea presei libere, despre curaj și hotărârea de a spune lucrurilor pe nume.
The Cosby Show
Personajul negativ al întregii afaceri Zenger a fost întruchipat de William Cosby, care a sosit la New York în data de 7 august 1731, pentru a prelua postul de guvernator al provinciei. Cosby și-a câștigat rapid reputația de ticălos fără pereche. Este aproape imposibil de găsit un adjectiv pozitiv asociat numelui său, printre relatările vremii. Noul guvernator era numit: „răzbunător”, „lacom”, „invidios”, „impulsiv”, „prostănac”, „ignorant”, „arogant” și alte asemenea apelative de alint.
Martin Luther King, un lider care a luptat pentru un visMartin Luther King Jr. a luptat cu mijloace non-violente pentru ca drepturile civile ale tuturor oamenilor, indiferent de culoare sau statut social, să fie respectate
În doar un an de la instalare, Cosby a reușit să stârnească un uriaș scandal în jurul numelui său, care a dus, în final, la aresterea și, ulterior, la achitarea lui Zenger. Primul adversar împotriva căruia s-a îndreptat a fost Rip Van Dam, un venerabil și respectat membru al consiliului provincial, în vârstă de 71 de ani. Guvernatorul englez i-a pretins, nici mai mult, nici mai puțin, decât jumătate din salariul de guvernator pe care Van Dam îl primise, pentru că ocupase provizoriu această demnitate, de la numirea lui Cosby în funcție, de către regele George al II-lea, până la sosirea lui în America, un an mai târziu. După cum era de așteptat, această solicitare absurdă nu a găsit rezolvare pe cale amiabilă, în consecință, Cosby s-a gândit că ar fi o idee bună să îl dea în judecată pe consilier.
Deoarece independența justiției nu îi provoca insomnii și conștient de faptul că jurații nu i-ar da câștig de cauză, oficialul britanic a încercat să aranjeze lucrurile astfel încât cazul său să ajungă la o instanță specială, fără juri. Van Dam a contracarat prin avocații săi, contestând legalitatea acestui demers. Adoptarea unei decizii cu privire la cât era de legală metoda aplicată de guvernator, revenea celor trei membri ai Curții Supreme. Aceștia au votat 2 la 1 în favoarea lui Cosby. Guvernatorul i-a scris judecătorului dizident, Lewis Morris, cerându-i explicații cu privire la votul său. Explicațiile i-au fost oferite, dar nu după cum se aștepta Cosby, printr-o scrisoare, cu prin intermediul unui pamflet, tipărit de John Peter Zenger. Cosby a explodat, înlocuindu-l pe Morris cu un lingușitor devotat al puterii, James Delancey.
Autograf de tipograf
Peter Zenger, născut în Germania, a emigrat cu familia în America, la vârsta de 13 ani, devenind ucenicul primului tipograf din New York, William Bradford. După ce a învățat tainele meseriei, a hotărât să înceapă o afacere pe cont propriu. Planurile sale au coincis în mod fericit cu cele ale grupului de oameni deciși să se opună metodelor dictatoriale practicate de guvernatorul Cosby. Englezul își adjudecase deja cronici favorabile în singurul ziar care apărea pe atunci în oraș, The New York Gazette. Echipa de marionete din redacție îi înălțau ode în versuri și proză. Membrii opoziției, printre care personalități influente precum Rip Van Dam, Lewis Morris și un avocat extrem de energic, considerat creierul operațiunii, James Alexander au decis să se organizeze sub numele de Partidul Popular și să fondeze propria publicație independentă.
Codul lui Iustinian, o lucrare fundamentală pentru dreptul din zilele noastreRomanii au intrat cu dreptul în istorie. Cu dreptul roman, ale cărui principii fundamentale se regăsesc în Codul lui Iustinian fiind preluate azi de multe state ale lumii
Alexander l-a abordat pe John Peter Zenger, care alături de William Bradford reprezenta întreaga forță tipografică din zonă, cu propunerea de a scoate un ziar săptămânal, numit The New York Weekly Journal. Zenger, strâmtorat financiar, a acceptat cu entuziasm.
La 5 noiembrie 1733, Zenger a publicat primul număr al ziarului. Materialele includeau relatări detaliate cu privire la acțiunile dubioase ale guvernatorului, care trăsese toate sforile posibile, pentru a-l împiedica pe Morris să intre în consiliul local, ca reprezentant al Partidului Popular. Cu toate acestea, judecătorul a reușit să adune suficiente voturi, iar Cosby a rămas cu buzele umflate și cu imaginea șifonată.
Ziarul a continuat să publice materiale ale principalilor opozanți ai guvernatorului (de multe ori anonime, dar la fel de apreciate de public). În plus, avocatul James Alexander publica editoriale consistente pe tema libertății presei și a libertății de exprimare, în care arăta: „Suprimarea presei libere este în scurt timp urmată de pierderea libertății. Chiar și o restrângere a libertății presei ar fi fatală. Orice națiune, din Antichitate, până în prezent, care și-a pierdut dreptul de a se exprima deschis, și-a pierdut și libertatea, iar membrii săi au devenit sclavi”.
Bătălia cu calomnia
Cosby a rezistat atacurilor ziarului timp de două luni, după care a pornit la luptă, propunându-și să le închidă gura, prin orice mijloace. A făcut apel la prietenii săi din justiție, dar aceștia nu au putut convinge jurații că publicația merită pusă la zid pentru calomnie. Nici nu era clar împotriva cui ar putea fi îndreptate acuzațiile, având în vedere că majoritatea articolelor - mai ales cele care îl făceau cu ou și cu oțet pe guvernator - erau anonime. Cosby a oferit o recompensă de 50 de lire pentru descoperirea autorilor.
Fumatul, un viciu costisitor, mai ales în FloridaÎn Statele Unite, lupta împotriva fumatului este, cu adevărat, la mare preț, justiția obligând companiile producătoare de țigări la plata unor daune în valoare de miliarde de dolari
Cel mai la îndemână pentru răzbunare, rămăsese tipograful, adică John Peter Zenger. La 17 noiembrie 1734, șeriful l-a arestat pe Zenger, sub acuzația de calomnie, punându-l la păstrare în închisoarea din New York, pentru opt luni. Următorul număr al ziarului nu a apărut, însă, cu ajutorul soției tipografului inamicii lui Cosby s-au repliat apoi și au continuat să îl publice. Bineînțeles, consacrau spații largi abuzurilor săvârșite de guvernator și amicii lui precum și detaliilor legate de arestarea lui Zenger.
Cauțiunea enormă, de 800 de lire, stabilită pentru eliberarea tipografului, a fost transformată în avatanj strategic, pentru a câștiga simpatia opiniei publice față de prizonier.
Proces de conștiință
Apărarea lui Zenger a fost încredințată lui Andrew Hamilton, cel mai celebru avocat din Lumea Nouă. James Alexander și William Smith preluaseră inițial cazul, pentru a-și apăra colaboratorul, dar au fost respinși de prietenii judecători ai guvernatorului, din teama că vor depune chiar prea multe eforturi pentru a-l scoate din belea pe bietul tipograf.
Un lider care a arătat culoarea libertății în Africa de SudNelson Mandela a petrecut 27 de ani în închisoare, pentru a elibera Africa de Sud din lanțurile apartheid-ului
Cosby a încercat, bineînțeles, să influențeze și alegerea juraților, făcând presiuni atât de mari, încât până și membrii completului de judecată au dat înapoi, încercând să păstreze măcar aparențele. În final, au fost aleși 12 jurați, relativ „curați”.
Procesul a început la 4 august, în sala mare a Primăriei New York, prin citirea rechizitoriului, de către procurorul general Bradley. Zenger era prezentat drept un „răzvrătit, care publică frecvent știri false și calomnii, cu rele intenții, pentru a-l defăima pe guvernatorul Cosby și pe oamenii săi”.
Avocatul apărării, Andrew Hamilton, a surprins întreaga audiență, anunțând că nu contestă faptul că acele informații despre guvernator au fost publicate, scutind martorii acuzării de deranjul confirmării acestui fapt. Ideea pe care a mers în pledoaria sa a fost de a arăta că nu poate fi vorba de calomnie, atâta timp cât informațiile se dovedesc adevărate, chiar dacă ele nu sunt favorabile celor despre care se scrie. Hamilton a propus o interpretare diferită a actelor legislative care reglementau pe acea vreme calomnia, arătând că legea engleză nu poate fi aplicată identic în America. Legea nu ar trebui, afirma el, „să interzică plângerile îndreptățite ale oamenilor care au avut de suferit din partea unei administrații corupte”.
Argumentele lui Hamilton puteau fi de bun-simț, însă teoria lui nu prea avea atunci nicio bază legală. Faptul că anumite date și fapte prezentate erau adevărate, nu diminua, se pare, cu nimic gravitatea acuzației de calomnie, dacă reclamantul își considera onoarea atacată. Tocmai aici a intervenit geniul avocatului, care, fără un temei legal solid, dar făcând apel la sentimentul mândriei patriotice de a construi o lume mai bună, foarte puternic în rândurile coloniștilor - și, implicit, printre jurați - a reușit să întoarcă decizia în favoarea sa. A prezentat cazul nu ca fiind al unui simplu tipograf, ci ca pe o problemă de principii fundamentale privind liberatea presei și libertatea în general. Discursul său poate fi considerat o capodoperă a oratoriei juridice, chiar și azi: „Este firesc, e un privilegiu, mai mult chiar, e un drept pe care toți oamenii liberi trebuie să îl pretindă: acela de a se plânge dacă sunt nedreptățiți. Au dreptul de a se manifesta public împotriva abuzurilor puterii, să își pună în gardă vecinii cu privire la excesele autorităților și să își manifeste cu curaj credința în binefacerile libertății, asumându-și toate riscurile pentru a o păstra. Pierderea libertății, pentru o minte luminată, e mai rea decât moartea. Cu toate acestea, știm că oriunde și oricând s-au găsit din aceia care, pentru anumite avantaje și onoruri iluzorii, au fost dispuși să se dea de partea opresorilor, să își distrugă țara. Aceste aspecte trebuie luate în considerare de orice om care prețuiește libertatea. Cel care își iubește țara, va pune mai presus de orice libertatea ei, știind că fără libertate, viața e o tortură”....
Mahatma Gandhi sare pașnic la protestÎn India, Mahatma Gandhi a zguduit temelia Imperiului Britanic cu un drob de sare și multă înțelepciune, într-un memorabil protest pașnic
Cine ar fi putut să se împotrivească unor asemenea argumente? În orice caz, cei 12 jurați, nu. În pofida recomandării judecătorului Delancey, amicul lui Cosby, jurații au revenit în sală, după deliberare, votând pentru o triplă eliberare: a lui Zenger, a presei și a societății americane.
La jumătate de secol după procesul lui Zenger, pe când membrii celui dintâi Congres dezbăteau ideile cu privire la libertățile fundamentale, ale primelor 10 amendamente din Constituția SUA, nepotul lui Lewis Morris nota: „Procesul lui Zenger, din 1735, a fost sămânța libertății americane, a deschis calea care avea să revoluționeze întreaga țară”.
Referințe: