Campionatul Mondial de Fotbal: Italia - 1934

Bogdan S.Sport

Fascismul faultează sportul

Organizat de către Italia fascistă condusă de dictatorul Benito Mussolini, campionatul mondial a fost folosit de către conducătorii italieni în scopuri politice, pentru a arăta lumii „superioritatea” regimului din acele timpuri. Decizia ca turneul final să fie organizat în „Cizmă”, s-a luat greu, după opt întâlniri ale forului fotbalistic mondial. Bineînţeles, hotărârea a fost influenţată politic, la fel ca aceea luată doi ani mai târziu, cea a organizării Olimpiadei din 1936 la Berlin. Probabil, C.M. Italia 1934 a fost competiţia cu cele mai multe fraude comise în favoarea gazdelor...

 

Operațiuni preliminare cu eliminare!

La startul întrecerii s-au înscris 32 de formaţii, adică cu 19 mai mult decât la ediţia inaugurală. Astfel, pentru a reduce numărul de participante, FIFA a fost nevoită să organizeze primele preliminarii! La calificări însă au luat parte doar 29 de reprezentative, Peru, Chile şi Turcia declarând forfait. În aceste condiţii, în Italia au ajuns 16 echipe. 12 au fost din Europa (Italia, Germania, Spania, Austria, Franţa, Ungaria, Cehoslovacia, România, Olanda, Elveţia, Belgia şi Suedia), două, din America de Sud (Brazilia şi Argentina) şi câte una din America de Nord (USA) şi Africa (Egipt – „Faraonii” fiind primii reprezentanţi ai continentului negru la un C.M.). Deşi acum probabil că pare ciudat, partidele au fost eliminatorii (echipele nu au fost repartizate în grupe), iar după prima fază, în sferturi au ajuns doar echipe din Europa!

Harta Campionatului Mondial de Fotbal din 1934 [sursă imagine]

România, un meci, un gol

Unica confruntare a tricolorilor în Italia s-a desfăşurat la Triest, pe 27 mai, în faţa a 9.000 de spectatori. Adversară a fost redutabila selecţionată a Cehoslovaciei, care până la urmă avea să ajungă în finală! Contrar aşteptărilor, România n-a fost doar un „spelling partner”, reuşind un meci foarte bun. Bănăţeanul Ştefan Dobay a deschis scorul încă din minutul 11, însă, în repriză secundă, Puc (50) şi Nejedly (67) au întors rezultatul. După jocul în care tricolorii au irosit numeroase situaţii de a marca, printre care şi o bară, românii au fost lăudaţi. „Ar fi trebuit să mai marcheze de două ori. Vogl, Kovacs şi Dobay au arătat o clasă foarte ridicată”, a apreciat arbitrul acelei întâlniri, belgianul John Langenus. Chiar şi goalkeeper-ul cehoslovacilor, renumitul Frantisek Planicka, cu o contribuţie importantă în acel duel, a avut cuvinte de lăudă: „Dacă românii mai aveau un jucător ca Dobay, eu singur nu eram suficient în poarta echipei mele!”.

Echipa de fotbal a României la Campionatul Mondial din 1930 În 1930, se semna certificatul de naștere al uneia dintre cele mai iubite competiții sportive din toate timpurile: Campionatul Mondial de Fotbal. Echipa României a fost parte din acel moment istoric.

Iată lotul deplasat în Italia şi pregătit de austriacul Josef Uridil, începând cu titularii de la Triest: William Zombory (Ripensia) – Emerich Vogl (Juventus Bucureşti), Gheorghe Albu (Venus Bucureşti) – Vasile Deheleanu (Ripensia), Rudolf Kotormany (Ripensia), Jozsef Morawetz (RGM Timişoara) – Silviu Bindea (Ripensia), Nicolae Kovacs I (CA Oradea), Graţian Sepi („U” Cluj), Iuliu Bodola (CA Oradea), Ştefan Dobay (Ripensia). Rezerve au fost: Adalbert Pullock (Crişana Oradea), Carol Weichelt (CA Oradea,) Zoltan Beke (Ripensia), Alexandru Cuedan (Rapid Bucureşti), Ştefan Klimek (ILSA Timişoara), Alexandru Schwartz (Ripensia), Lazăr Sfera (Juventus), Gheorghe Ciolac (Ripensia), Gusztav Juhasz (Juventus), Rudolf Burger (Ripensia) şi Iuliu Baratki (Crişana Oradea).

Au fost selecţionaţi nu mai puţin de nouă fotbalişti de la campioana României din acel an, Ripensia Timişoara! Alţi doi, Ştefan Klimek (ILSA) şi Jozsef Morawetz (RGMT), soseau tot de la formaţii din urbea de pe Bega. Să mai spunem că Albu (ex-AMEFA şi Gloria), Weichelt (ex-Stăruinţa) şi Cuedan (ex-Olympia) erau arădeni, Vogl şi Juhasz erau timişoreni (ambii crescuţi la Chinezul), Sepi era originar din Valcani (judeţul Timiş), Sfera din Sânmihai (judeţul Timiş), iar Nicolae Kovacs, fratele mai celebrului fost antrenor Pişti Kovacs, era născut la Plugova (judeţul Caraş-Severin). Bodola, Baratki şi Pullock erau şi ei orădeni. În concluzie, toţi cei 22 de jucători din lot aveau o legătură strânsă, mai veche sau mai nouă, cu vestul ţării!

Naționala de fotbal a României la prima participare olimpică Prima participare a selecționatei tricolore la Olimpiadă a fost prinsă în offside la capitolul organizare

Italia, o campioană contestată

„Squadra Azzurra”, deşi a fost prima campioană mondială provenind de pe bătrânul continent, a fost vehement contestată la acea vreme, din cauza arbitrajelor favorabile de care a beneficiat. Vinovat de parti-pris-uri s-a făcut dictatorul Mussolini, după cum o spunea jucătorul austriac Josef „Pepi” Bican: „Încă de la începutul anului, Meissl (n.r.- membru în Comitetul Executiv al FIFA la acea vreme) ne-a spus că arbitrul Eklind fusese invitat personal de către Mussolini să participe la unele... «activităţi comune», aşa încât victoria italienilor la mondial să fie sigură. Altfel, poporul ar fi avut un motiv de a se răscula împotriva dictatorului!”.

Arbitri de la Campionatul Mondial din 1934, executând salutul fascist [sursă imagine]

„Şansa” a făcut apoi ca suedezul Ivan Eklind (doar 29 de ani şi trei meciuri internaţionale în palmares până atunci) să-i arbitreze pe italieni atât în semifinale (contra Austriei), cât şi în finala contra Cehoslovaciei!

Parcursul campionilor a debutat cu o victorie facilă în dauna Statelor Unite, 7-1, însă în sferturi situaţia s-a schimbat. Echipa din „Cizmă” a avut nevoie de două partide pentru a trece de Spania, la care legendarul Ricardo Zamora s-a aflat între buturi în prima dintre confruntări (la rejucare a lipsit din pricina unei accidentări). Prima întâlnire a fost una extrem de agresivă, soldându-se în final cu o remiză, 1-1, şi cu arbitrul belgian Louis Baert suspendat pe viaţă de federaţia din ţara sa! A doua zi, s-a consemnat Italia – Spania 1-0, prin golul lui Giuseppe Meazza!

Acelaşi „Pepi” Bican (care în treacăt fie spus a jucat mai târziu, între anii 1938-1949, şi pentru naţionala Cehoslovaciei) a fost cel care a descris o fază din semifinala Italia – Austria, ce astăzi ne pare de domeniul fantasticului: „Karl Ziscek era pe aripa dreaptă şi a centrat, iar eu mă aflam nemarcat într-o poziţie favorabilă. Însă arbitrul Eklind a degajat balonul cu capul”! Partida s-a încheiat cu scorul de 1-0, austriecii susţinând că unicul gol al peninsularilor a fost marcat din ofsaid.

În finală, italienii au trecut de Cehoslovacia, cu scorul de 2-1, marcatori fiind Orsi (81), Schiavio (95), respectiv Puc (76).

Echipa Italiei, câștigătoarea CM de fotbal din 1934 [sursă imagine]

Curiozităţi

  • Ţara organizatoare a turneului a fost aleasă pe data de 9 octombrie în 1932, la Stockholm. Italia fascistă a fost preferată Suediei, iar guvernul din „Cizmă” a alocat competiţiei un buget de 3,5 milioane de lire!
  • Întrecerea a fost găzduită în opt oraşe diferite ale Italiei: Bologna (Stadio Littoriale), Florenţa (Stadio Giovanni Berta), Genova (Stadio Luigi Ferraris), Milano (Stadio San Siro), Napoli (Stadio Giorgio Ascarelli), Roma (Stadio Nazionale – Partito Nazionale Fascista), Triest (Stadio Littorio) şi Torino (Stadio Benito Mussolini).
  • Afluxul de suporteri sosiţi din alte ţări pentru a-şi susţine favoriţii a fost ridicat. De cei mai mulţi susţinători au beneficiat naţionalele Austriei şi Elveţiei, câte zece mii de fiecare şi cea a Olandei, 7.000!
  • Golgeterul turneului a fost cehoslovacul Oldrich Nejedly, atacantul reuşind să marcheze de cinci ori în patru partide disputate. Interesant e că FIFA i-a recunoscut oficial titlul de „puncher” al mondialului abia în noiembrie 2006, adică la 16 ani de la trecerea sa în nefiinţă! Iniţial, Nejdely a fost creditat doar cu patru goluri, aflându-se la egalitate cu italianul Angelo Schiavo şi neamţul Edmund Conen.
  • Uruguay, campioana en-titre la acel moment, a refuzat să participe la Cupa Mondială în semn de protest faţă de ţările europene care au refuzat la rându-le să traverseze Atlanticul la prima ediţie. „Celeştii” au rămas singurii deţinători ai trofeului care n-au fost prezenţi la următoarea ediţie pentru a-şi apăra titlul!
  • Anglia a refuzat şi de această dată să participe, în timp ce Argentina a trimis în competiţie o echipă de amatori!

Cupa Mondială a ajuns în Anglia la un secol după ce englezii au inventat fotbalul Anglia a inventat formula modernă a fotbalului, însă a durat multă vreme până să culeagă roadele propriei invenții, câștigând un Campionat Mondial după aproape 100 de ani de la primul meci

  • Meciul României cu Cehoslovacia de la Campionatul Mondial a fost în transmisiune directă la radio, comentator fiind Gheorghe Ţari. Mai interesant e însă felul în care acesta a relatat confruntarea. Îi dăm cuvântul lui Graţian Sepi, atacantul României la Triest, care i s-a confesat lui Ioan Chirilă: „Îmi aduc aminte, când am revenit în ţară, toţi prietenii mă priveau compătimitor. Abia peste câteva zile aveam să cunosc motivul acestei compătimiri. Aflaseră pe calea undelor că eu am ratat o ocazie imensă, cu care am fi putut conduce cu 2-0. Ce se întâmplase? Ţari spusese în transmisie că eu am driblat doi adversari, apoi am jonglat cu portarul, dar că până la urmă am ratat ca un copil. De altfel, la prima noastră întâlnire, l-am întrebat: «De ce ai făcut asta, Ţari?» Mi-a răspuns cu candoare: «Ca să fie transmisia mai frumoasă, mai dramatică». Aşa se scrie, uneori, istoria”

Imagine din timpul meciului România - Cehoslovacia [sursă imagine]

  • Josef Uridil a fost antrenorul României la C.M. din 1934. Austriacul a fost primul tehnician străin din istoria naţionalei. Al doilea avea să urmeze abia după 82 de ani (neamţul Cristoph Daum, în 2016!).
  • Laureat cu Italia în 1934, fundaşul Luis Monti a devenit primul şi singurul jucător din lume care a evoluat în două finale de campionat mondial, cu două echipe diferite! Cu patru ani înainte, Monti s-a aflat pe teren la Montevideo, pierzând finala cu ţara sa de origine, Argentina, în faţa Uruguayului.
  • Din 1934 şi până acum, Italia a rămas singura ţară organizatoare care a fost nevoită să dispute preliminarii pentru a accede în competiţie. Apropo de acele preliminarii, ar mai fi câteva amănunte de specificat...
  • Returul dintre Polonia şi Cehoslavacia (1-2) nu a mai avut loc, deoarece leşii nu s-au prezentat. Motivul e unul greu de conceput în zilele noastre. La acea vreme, ministrul polonez al sportului nu permitea echipei naţionale să evolueze în afara graniţelor ţării!
  • Singura reprezentantă a Asiei la acele preliminarii a fost Palestina!
  • Irlandezul Paddy Moore a fost primul fotbalist care a izbutit să marcheze patru goluri în preliminarii, într-un meci contra Belgiei, încheiat cu scorul de 4-4.
  • Selecţionata Statelor Unite a fost ultima naţională calificată. Meciul decisiv, împotriva Mexicului, a avut loc la Roma cu doar trei zile înainte de startul turneului!
  • România s-a calificat dintr-o grupă dificilă, în care s-a luptat cu Elveţia şi Iugoslavia (semifinalistă la precedenta ediţie!). Primul joc s-a disputat la Berna, iar pe teren a fost 2-2. Amfitrionii au luat însă toate punctele la masa verde, contestând utilizarea lui Iuliu Baratky, care la acea vreme nu avea cetăţenie română! „Tricolorii” s-au impus la Bucureşti, pe 29 aprilie 1934, în faţa Iugoslaviei, asigurându-şi astfel prezenţa. Scorul a fost de 2-1, iar pentru români au marcat ripensiştii Alexandru Schwartz şi Ştefan Dobay! Jucătorul meciului a fost desemnat tot un fotbalist al Ripensiei, Vasile Deheleanu!
  • Partida cu Iugoslavia a însemnat şi prima transmisiune radiofonică sportivă din ţara noastră (comentator acelaşi Gheorghe Ţari)!

Referințe

  • http://www.fifa.com/worldcup
  • https://en.wikipedia.org
  • „Albumul cu amintiri”, săptămânalul „Fotbal vest”, Anul 20, Nr. 901
  • Chirilă Ioan, „Şi noi am fost pe Conte Verde”, editura Sport Turism, Bucureşti, 1983
  • Cătălin Oprişan, „Istoria Echipei Naţionale de Fotbal a României”, editată de Federaţia Română de Fotbal, Bucureşti, 2016

Lecturi suplimentare

SportCampionatul Mondial de Fotbal - Suedia 1958 Meciuri jucate la rece. Încă din 1948, de la Congresul FIFA desfăşurat la Londra, Suedia a fost acceptată ca viitoare gazdă a C.M., la acea vreme neavând nicio contracandidată, majoritatea naţiunilor fiind preocupate de reconstrucţia...

SportViitorul Campionatului Mondial de Fotbal sună bine Fotbal, de la mic, la mare. În plină febră a campionatului Mondial, există un grup care face mai mult decât să urmărească jocul de fotbal în fața micilor ecrane: îl practică cu pasiune. Viitoarele ediții ale competiției...

SportCampionatul Mondial de Fotbal - Elveţia 1954 Neutralitate, că-i mai bună decât toate Aleasă gazdă pentru Mondial încă din iulie 1948 (hotărâre luată la Congresul FIFA ce s-a desfăşurat la Londra), Elveţia s-a dovedit a fi cea mai nimerită opţiune europeană după...

SportCampionatul Mondial de Fotbal: Brazilia - 1950 Echipa celestă recidivează Reunit în Luxemburg, la data de 22 iulie 1946, cel de-al 25-lea Congres FIFA a decis reluarea campionatelor mondiale. După o pauză forţată de 12 ani, cea mai populară competiţie din lume şi-a reintrat...

SportCampionatul Mondial de Fotbal: Franța - 1938 Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război... În ultimele zile ale Jocurilor Olimpice ce au avut loc la Berlin, în 1936, FIFA a decis să acorde Franţei organizarea turneului final, în ciuda protestelor sud-americanilor,...

folosește cookies-uri pentru personalizarea conținutului și altele. Continuând, acceptați folosirea acestora. Ascundeți | Detalii