Campionatul Mondial de Fotbal: Uruguay - 1930

SportBogdan

Independență pentru fotbal!

Când FIFA a luat ființă, pe 21 mai 1904, la Paris, avea doar 7 țări membre, toate europene: Belgia, Danemarca, Franța, Olanda, Spania, Suedia și Elveția. Treptat, s-au afiliat sud- și nord-americanii: Argentina și Chile (1912), Canada și Statele Unite ale Americii (1913). Prima competiție importantă internațională, care a reunit la start selecționate de pe mai multe continente, s-a desfășurat la Olimpiada de la Paris, din 1924. Pe lângă formațiile europene, au mai participat Egiptul, Turcia (dacă e să nu o includem printre trupele de pe „Bătrânul Continent”), SUA și Uruguay, echipă care a cucerit în cele din urmă și medalia de aur. Uruguayenii și-au apărat titlul patru ani mai târziu, la Amsterdam. Turneul olimpic a fost însă o competiție deschisă doar sportivilor amatori, nu și profesioniștilor. Astfel, la câteva zile după olimpiada din 1928, președintele în exercițiu al FIFA, francezul Jules Rimet, a anunțat că forul mondial va organiza o nouă întrecere, la care vor putea participa toți sportivii, indiferent de statutul pe care-l au. Şase țări și-au anunțat candidatura pentru găzduirea primului Campionat Mondial de Fotbal din 1930. Cinci au fost din Europa, e vorba de Italia, Ungaria, Olanda, Spania și Suedia, a șasea fiind Uruguay, care în cele din urmă a fost desemnată ca organizatoare. S-a ținut cont că echipa „celestă” era dublă campioană olimpică, dar și de faptul că în 1930 națiunea sud-americană aniversa 100 de ani de independență.

13 din 41

Din păcate, alegerea făcută de FIFA n-a fost pe gustul tuturor, astfel că multe state europene au refuzat apoi să mai participe. Pentru acest prim turneu mondial, nu s-au jucat calificări, toți membrii forului internațional fiind invitați să ia parte la competiție, având ca termen limită pentru a da un răspuns data de 28 februarie 1930. La acea vreme, FIFA avea 41 de țări membre, 25 din Europa (fără Anglia, Ţara Galilor, Scoția și Irlanda de Nord, britanicii retrăgându-se în 1928), una din Africa (Egipt), două din Asia (Japonia și Siam - mai cunoscută azi cu numele de Thailanda), 6 din America de Nord și Centrală și 7 din America de Sud. Competiția a iscat interes în Americi, iar Argentina, Brazilia, Chile, Paraguay, Peru, Mexic și Statele Unite și-au anunțat prezența. Europenii nu confirmaseră, însă, până la data limită, de 28 februarie! Până la urmă, patru selecționate de pe „Bătrânul Continent” au fost convinse să participe: Franța, Belgia, România (zice-se că am acceptat primii) și Iugoslavia. Așadar, adăugând la număr țara gazdă, 13 selecționate s-au înfruntat pentru primul titlu de campioană mondială la fotbal!

„Şi noi am fost pe Conteverde”!

În organizarea deplasării spre Montevideo a delegației României s-a implicat direct și regele Carol al II-lea. Monarhul a negociat personal cu angajatorii fotbaliștilor, societăți precum „Astra Română” sau „Banca Comercială Italiană”, pentru ca jucătorilor să le fie garantat locul de muncă și după un asemenea concediu „fluviu”, de două-trei luni, cât însemna la acea vreme o „excursie” până în America de Sud și înapoi. În acest scop a fost emis și un Decret Regal, cu 12 zile înaintea plecării spre Uruguay. Mai mult, există „voci” care afirmau că regele Carol al II-lea s-a implicat personal și în alegerea lotului ce urma să facă deplasarea spre primul CM din istorie. Sunt însă mai greu de crezut asemenea zvonuri, în condițiile în care suveranul abia își intrase în rol pe data de 8 iunie 1930, atunci când a avut loc „restaurația”, cum avea să fie numită urcarea pe tron a lui Carol al II-lea!

Iată-i pe cei 15 jucători români (cu echipele de club la care activau) ce au traversat Atlanticul: Samuel Zauber (Maccabi București), Ion „Jean” Lăpușneanu (Sportul Studențesc) - portari, Rudolf Burger (Chinezul Timișoara), Iosif Czako (UDR Reșița), Adalbert Steiner (Chinezul Timișoara) - fundași, Emerich Vogl (Juventus București), Ladislau Raffinski (Juventus București), Corneliu Robe (Olympia București), Alfred Eisenbeisser (Dragoș Vodă Cernăuți) - halfi, Adalbert Deșu (UDR Reșița), Nicolae Kovacs (Banatul Timișoara), Constantin Stanciu (Venus București), Ilie Subășeanu (Olympia București), Ştefan Barbu (Gloria Arad) și Rudolf Wetzer (Juventus București) - înaintași.

FIFA face milioane de dolari din organizarea jocurilor de la Cupa Mondială de FotbalFIFA, organismul care face regulile în jocul de fotbal, are o vechime de peste 100 de ani, luând naștere la 21 mai 1904, la Paris

Delegația tricoloră i-a mai cuprins pe Constantin Rădulescu (manager), Paul Nedelcovici (vicepreședinte al federației), Octav Luchide (secretar), Nae Lucescu (secretar cu probleme administrative) și Bică Beilis (gazetar).

Plecarea s-a dat la București, în dimineața zilei de 16 iunie, cu destinația Genova, Italia. Trenul a oprit și la Timișoara, pentru a-i coopta și pe bănățeni, nu puțini la număr. Pe 19 iunie 1930, cei 20 de tricolori s-au îmbarcat la bordul transatlanticului „Conte Verde”, cu destinația Montevideo.

Iată cum descrie evenimentul căpitanul naționalei de atunci, Rudy Wetzer, în jurnalul său, redat publicului larg de cel mai mare cronicar sportiv român, Ioan Chirilă, în cărțile sale „Şi noi am fost pe Conteverde” și „Finala se joacă azi”: „Am plecat. Din orașul lui Columb. Spre oceanul lui Columb.Ne aflăm pe un transatlantic imens. 36.000 de tone. Se numește CONTE VERDE. Octav spune că e numele unui condotier vestit al Italiei. CONTE VERDE e un palat pe apă. Am avut emoții. Deși am mai călătorit pe apă. Ce-o fi fost în sufletul celorlalți? 12 dintre băieți n-au fost niciodată pe mare. Unii nici n-au văzut-o. Despărțirea de țărm n-am s-o uit niciodată. Întreaga Genova s-a adunat să-și petreacă rudele și prietenii. Pe mal a fost o hărmălaie de nedescris. Orchestre, fanfare, chitariști-soliști. Toată Italia imaginației mele. Şi toate culorile pământului. Italienii de pe vas spun că așa se întâmplă de pe vremea caravelelor”...

Pe același vas aveau să mai călătorească și selecționata Franței (îmbarcată la Villefranche-sur-Mer) și cea a Belgiei (de la Barcelona). Doar Iugoslavia, din cauza faptului că a confirmat prezența în ultima clipă, a fost nevoită să facă drumeția de aproximativ 14.000 de kilometri separat, la bordul navei „Florida”.

Cum drumul pe apă avea să dureze aproximativ două săptămâni, fotbaliștii au fost nevoiți să-și efectueze antrenamentele pe vapor. „Am făcut și mișcare cu mingea. Raffinschi a scăpat una peste bord. S-a făcut roșu de ciudă. A vrut să se arunce - fără glumă! - după ea. Încă mai crede că e pe Bega”, mai nota același Wetzer în jurnalul său.

La Rio de Janeiro, „Conte Verde” a mai făcut o escală, iar la bord a urcat și echipa Braziliei. Pe 3 iulie 1930, a atins destinația, Montevideo, iar turneul putea începe!

Naționala de fotbal a României la prima participare olimpicăPrima participare a selecționatei tricolore la Olimpiadă a fost prinsă în offside la capitolul organizare

Ţara gazdă, prima deținătoare a trofeului „Jules Rimet”

Cele 13 echipe naționale au fost împărțite în patru grupe, prima conținând patru formații, celelalte câte trei. România a fost repartizată în grupa a 3-a, alături de Uruguay, țara gazdă, și Peru. Primul meci al tricolorilor la Campionatul Mondial de Fotbal a însemnat, totodată, și primul succes. Pe 14 iulie 1930, în alcătuirea Lăpușneanu - Steiner, Burger - Raffinski, Vogl, Eisenbeisser - N. Kovacs, Deșu, Wetzer (cpt.), Stanciu, Barbu, România a învins Peru cu 3-1, goluri Deșu, Stanciu, N. Kovacs, respectiv Souza. A fost însă o adevărată „bătălie”, terenul transformându-se într-un câmp de luptă. „Am învins! Şi totuși nu mă pot bucura din plin. Steiner e la spital. Singur. Dublă fractură. Stanciu are piciorul în atelă: rotula sărită. În toate camerele băieților miroase a spirt și a iod. Pe noptiere: vase cu apă de plumb. Am devenit infirmieră: schimb comprese. Parcă e un spital de campanie”, nota căpitanul Wetzer în jurnalul său, după meciul câștigat în fața sud-americanilor.

Partida începuse cum nu se poate mai bine. Deșu a marcat în primul minut un gol (a driblat un adversar și a șutat de la 30 de metri!) ce multă vreme a rămas cel mai rapid înscris la vreun mondial. În minutul 11, Steiner a fost faultat dur. S-a ales cu dublă fractură și a fost transportat cu ambulanța la spital. Din păcate, fotbalistul Chinezului nu avea să mai joace fotbal vreodată. Şi, cum la acea vreme schimbările nu erau încă permise de regulament, România a rămas cu un om mai puțin în teren. Apoi Stanciu a fost faultat și el, părăsind la rându-i suprafața de joc pentru îngrijiri. La pauză, medicii i-au pus rotula la loc. Jocul s-a reluat, dar peruanii au egalat în minutul 63. Scrâșnind din dinți și smulgându-se din brațele medicilor, Stanciu a reintrat pe gazon. Miracolul avea să fie complet, căci, practic „într-un picior”, acesta a reușit să înscrie golul de 2-1 în minutul 77! Nicolae Kovacs, fratele mai celebrului Ştefan Kovacs, antrenorul lui Ajax la începutul anilor ’70, a stabilit scorul final în minutul 85.

Cel de-al doilea joc al tricolorilor avea să fie total diferit. Iată „11”-le trimis în teren de managerul Constantin Rădulescu: Lăpușneanu - Czako, Burger - Robe, Vogl (cpt.), Eisenbeisser - N. Kovacs, Deșu, Wetzer, Raffinski, Barbu. Pe 21 iulie, pe stadionul „Centenario” în fața a peste 70.000 de spectatori, românii nu au putut ține piept viitorilor campioni mondiali. Uruguay a învins România cu 4-0, scor stabilit încă din minutul 35.

Naționala „celestă” a încheiat pe primul loc, căci s-a impus și în fața celor din Peru cu 1-0. Celelalte câștigătoare de grupă au fost Argentina, Iugoslavia (singura din Europa) și Statele Unite. În semifinale, Argentina a trecut de SUA, iar Uruguay de Iugoslavia, ambele formații câștigând cu același scor, 6-1. În finală, în fața a aproape 100.000 de spectatori, țara gazdă a învins cu 4-2 Argentina și a devenit prima Campioană Mondială la fotbal!

Curiozități:

• Constantin Rădulescu, managerul selecționatei României, a fost și arbitru de margine la acest prim turneu mondial. A fost „tușier” în două partide disputate în grupa I: Argentina - Franța 1-0 și Argentina - Mexic 6-3.
• Selecționata Egiptului ar fi trebuit să ia și ea parte la primul Campionat Mondial, dar din pricina condițiilor meteo, au întârziat la îmbarcarea pe „Florida”, cu care a călătorit și naționala Iugoslaviei. Vasul și-a continuat drumul spre Montevideo fără africani.
• Alfred Eisenbeisser (cunoscut și ca Fredi Fieraru) s-a îmbolnăvit pe drumul de întoarcere (a făcut pneumonie) și a rămas în urma delegației României, fiind îngrijit într-un sanatoriu din Italia. Când, după aproape două luni de întârziere a ajuns în sfârșit acasă, la Cernăuți, a avut parte de o primire inedită. Situația a fost descrisă chiar de eroul principal, în cartea deja pomenită, „Finala se joacă azi”, a lui Ioan Chirilă: „Când am ajuns acasă, în grădinița din față, mama a făcut ochii mari, a înlemnit și a leșinat. Mult mai târziu aveam să aflu și motivul adevărat al leșinului, pe care îl pusesem pentru moment pe seama surprizei. Cu câteva zile înainte de sosirea mea, ziarul din Cernăuți a anunțat că «internaționalul Fieraru, care s-a îmbolnăvit grav pe vapor, la întoarcerea din America de Sud, a încetat din viață într-un spital din Italia»”! Să mai spunem despre Alfred Eisenbeisser că, pe lângă fotbal, a mai practicat la nivel profesionist și patinajul artistic - perechi. A obținut locul al 7-lea, la Campionatul European din 1934, locul al 9-lea tot la „europene”, dar în 1939 și locul al 13-lea la Olimpiada din 1936!
• Primul gol din istorie la Cupa Mondială a fost marcat de atacantul francez Lucien Laurent. Acesta a înscris cu un voleu executat cu piciorul drept în minutul 19 al partidei câștigată de naționala cocoșului galic în fața Mexicului, scor final 4-1. Totodată, acesta a fost și primul meci jucat la campionatele mondiale. Să mai spunem că la data disputării meciului, 13 iulie 1930, la Montevideo ningea, căci în emisfera sudică iarna era în toi!
• Primul golgeter al C.M. a fost argentinianul Guillermo Stabile. Atacantul a înscris 8 goluri în patru partide, el nejucând în primul meci al Argentinei, cel contra Franței.

Pelé, sportivul care a tranformat fotbalul în artăPelé este considerat cel mai bun fotbalist din toate timpurile, fiind și astăzi un simbol al pasiunii și dragostei pentru sport și fair play

• Pachebotul „SS Conte Verde” a fost lansat la apă la apă pe 21 octombrie 1921. Avea 180 de metri lungime și fusese numit astfel în cinstea lui Amadeus al VI-lea, conte de Savoia la mijlocul secolului al XIV-lea. Putea transporta 450 de călători și dispunea de un personal de 400 de suflete. În cel de-al doilea război mondial, nava a fost scufundată deliberat de către italieni, pentru a nu fi capturată de japonezi. Niponii au reușit însă să o aducă din nou pe linia de plutire și au transformat-o, sub numele de „Kotobuki Maru”, în navă de război! A fost apoi bombardată și scufundată de americani în portul Kyoto, pe 8 august 1944. S-a reușit însă din nou ranfluarea ei, continuându-și pentru o scurtă bucată de timp viața tumultoasă. „Conte Verde” a fost scoasă din uz pe 13 iunie 1949.
• Primul trofeu al C.M. avea 4,2 kilograme, 30 de centimetri și a fost denumit inițial „Victory”, simbolizând o zeiță a victoriei înaripată. Cupa a fost adusă cu vaporul din Franța, de către Jules Rimet, ulterior fiind redenumită în cinstea președintelui FIFA. Cu povestea sa, vom reveni pe parcursul istorisirilor noastre...
• În ziua finalei, 20.000 de argentineni au traversat Rio de la Plata cu 10 pacheboturi și au invadat Montevideo. Poliția le-a confiscat multora armele de foc! Aflând de marea rivalitate dintre Uruguay și Argentina și temându-se că lucrurile ar putea degenera, arbitrul belgian al partidei, John Langenus, și-a făcut asigurare de viață la „Lloyds”!

Bibliografie

• https://thesefootballtimes.co
• http://www.fifa.com
• https://en.wikipedia.org
• „Albumul cu amintiri”, săptămânalul „Fotbal vest”, Anul 20, Nr. 900
• Chirilă Ioan, „Şi noi am fost pe Conte Verde”, editura Sport Turism, București, 1983
• Chirilă Ioan, „Zile și nopți pe stadion”, editura Sport Turism, București, 1985
• Cătălin Oprișan, „Istoria Echipei Naționale de Fotbal a României”, editată de Federația Română de Fotbal, București, 2016.