Campionatul Mondial de Fotbal - Suedia 1958

SportBogdan

Meciuri jucate la rece

Încă din 1948, de la Congresul FIFA desfășurat la Londra, Suedia a fost acceptată ca viitoare gazdă a C.M., la acea vreme neavând nicio contracandidată, majoritatea națiunilor fiind preocupate de reconstrucția de după cel de-al doilea război mondial. Nordicii au avut însă obligația de a construi stadioane noi la Goteborg și Malmo. La startul preliminariilor s-au înscris 56 de state, un record în 1958. Bineînțeles, Suedia, din postură de organizatoare și RFG, campioana en-titre, au fost admise direct, celelalte selecționate fiind nevoite să dispute preliminarii.

Începe hegemonia „seleção”

Cele 16 combatante care au ajuns la turneul final au fost împărțite în patru urne, în vederea tragerii la sorți a grupelor, fiind repartizate pe criterii geografice, la sugestia lui Sandor Barcs, președintele federației maghiare. Iată și componența celor patru urne, după criteriul geografic: America (Argentina, Brazilia, Paraguay și Mexic); Marea Britanie: (Anglia, Scoția, Ţara Galilor și Irlanda de Nord); Europa de vest (Austria, Suedia, RFG și Franța); Europa de est (Ungaria, URSS, Cehoslovacia și Iugoslavia). De această dată, însă, în grupe toate echipele au evoluat între ele, renunțându-se la sistemul ciudat, cu capi de serie, folosit la precedenta ediție, desfășurată în Elveția.

FIFA face milioane de dolari din organizarea jocurilor de la Cupa Mondială de FotbalFIFA, organismul care face regulile în jocul de fotbal, are o vechime de peste 100 de ani, luând naștere la 21 mai 1904, la Paris

În „sferturi” s-au calificat primele două formații din fiecare grupă. În caz de egalitate de puncte, pentru locul doi în grupă urma să se dispute baraj, neținându-se cont de golaveraj. Din această pricină, Irlanda de Nord, URSS și Ţara Galilor, toate trei în această situație, au avut doar 48 de ore pentru refacere, până la jocurile din „sferturi”, față de cele 96 de ore de care au beneficiat Iugoslavia, Franța, Brazilia, RFG și Suedia. Concluzia? Cele trei au fost eliminate în bloc, în urma unor goluri primite târziu în timpul meciurilor.

În semifinale au ajuns față-n față Suedia și Germania, respectiv Brazilia și Franța. Prima dintre confruntări a fost cu „scântei”, victoria gazdelor fiind contestată de către nemți. Suedia a învins cu 3-1, dar RFG, campioana en-titre, a încheiat meciul în doar nouă jucători. Erick Juskowiak a fost eliminat în minutul 59, la scorul de 1-1, de către arbitrul maghiar Istvan Zsolt, în timp ce căpitanul Fritz Walter a părăsit terenul accidentat (amintim faptul că abia în 1970 a fost permisă efectuarea de înlocuiri în timpul unei partide). Mai mult, echipierii RFG-ului l-au mai acuzat pe centralul Zsolt de neacordarea a două lovituri de la 11 metri. În celălalt duel, Brazilia și Franța au făcut spectacol, câștig de cauză având selecționata „cariocas”, scorul final fiind unul just, 5-2. Cele două goluri înscrise de francezi, au fost primele primite de Garincha & co. în competiție!

Uruguay, marea surpriză a CM din 1950Selecționata celestă - Uruguay - și-a dus fanii în al nouălea cer, prin victoria - surpriză de la Campionatul Mondial de Fotbal din 1950

În finala mică, Franța a învins cu 6-3 o formație a RFG-ului obosită și descompletată de accidentări și suspendări, jucătorii naționalei „cocoșului galic” cucerind medaliile de bronz.

Brazilia și Pele, la primul titlu

Pe „Rasunda Stadium” din Solna, Stockholm, un stadion arhiplin, 51.800 de spectatori, a putut urmări „live” la lucru una dintre cele mai spectaculoase formații din istorie, Brazilia ‘58: Gilmar - Bellini, Nilton Santos, Orlando, Djalma Santos, Didi, Garincha, Zagallo, Pele, Vava, Zito. Deși amfitrionii au deschis rapid scorul, prin Liedholm, în minutul 4, Brazilia a reacționat în stil de mare campioană. Vava a reușit să restabilească egalitatea cinci minute mai târziu, pentru ca apoi același atacant să-și ducă echipa în avantaj după ceva mai mult de o jumătate de oră. Până la capătul primei părți, brazilienii au mai izbit o dată mingea și de bară, prin Pele. A doua repriză a aparținut selecționatei „Auri Verde”, dominarea reflectându-se și pe tabela de marcaj. Pele (de două ori) și Zagallo, au punctat și ei, în timp ce suedezul Simonsson a stabilit scorul final, 5-2. A fost primul titlu pentru Brazilia, echipă națională ce avea să devină cea mai galonată din istoria mondialelor.

„Perla neagră”, vedeta incontestabilă a mondialului din Suedia

Pe numele său adevărat Edson Arantes do Nascimento, atacantul născut pe 23 octombrie 1940 a devenit starul turneului final din 1958. Deși a fost doar rezervă în primele partide ale mondialului, Pele și-a făcut debutul, unul fericit conform cronicarilor, abia în ultima confruntare din grupă, contra URSS-ului, câștigată cu 2-0. A fost singurul meci în care acesta n-a înscris. În următoarele, trei la număr, tânărul vârf brazilian a totalizat șase reușite. Mai întâi, în „sferturi”, a marcat contra Ţării Galilor, unicul gol al meciului. În semifinala contra Franței, a devenit cel mai tânăr autor de hat-trick la un C.M., pentru ca pe data de 29 iunie 1958, să devină și cel mai tânăr fotbalist ce-a disputat o finală de campionat mondial (avea 17 ani și 249 de zile, record încă în vigoare)! În finală, atacantul supranumit și „Perla neagră”, a avut din nou o evoluție extraordinară, încununată cu o „dublă”.

Dar despre prestația brazilianului din ultimul act, cel mai bine a concluzionat, cu o remarcă rămasă celebră, adversarul său de la Stockholm, mijlocașul suedez Sigvard „Sigge” Parling: „După cel de-al cincilea gol al Braziliei, nu-mi mai doream să-l mai marchez pe Pele. Îmi doream doar să-l aplaud”! Avea să fie însă abia începutul unei cariere extraordinare...

Pelé, sportivul care a tranformat fotbalul în artăPelé este considerat cel mai bun fotbalist din toate timpurile, fiind și astăzi un simbol al pasiunii și dragostei pentru sport și fair play

Curiozități

• Ţara Galilor a fost și a rămas unica selecționată care a participat la un turneu final, deși inițial a ratat preliminariile, clasându-se pe locul doi în grupa a IV-a, după Cehoslovacia. Cum a fost posibil? Israelul, țară ce a luptat pentru prezența la C.M. în preliminariile din Asia, ajunsese în inedita postură de participantă chiar dacă nu disputase niciun joc. Pe rând, Turcia, Egiptul, Indonezia și Sudanul s-au retras din fața evreilor, precum Marea Roșie în fața lui Moise. Însă, cum regula prevedea ca doar țara organizatoare și campioana en-titre să ajungă fără să evolueze vreun meci, FIFA a decis ca Israelul să dispute măcar un meci de baraj. Astfel, s-a tras la sorți dintre ocupantele locurilor doi din grupele europene. Mai întâi a fost aleasă Belgia, dar „diavolii roșii” au refuzat. Ţara Galilor, însă, a acceptat și a învins Israelul, în dublă manșă (2-0, 2-0).
• România a ratat din nou calificarea, într-o grupă cu Grecia și Iugoslavia. Deși i-au învins în ambele manșe pe eleni, tricolorii n-au reușit decât un egal la București, iar la Belgrad au pierdut în fața Iugoslaviei.
• A fost singurul campionat mondial de până acum la care s-a consemnat prezența în bloc a celor patru selecționate ale Regatului Unit: Anglia, Ţara Galilor, Scoția și Irlanda de Nord.
• O figură frumoasă au făcut doar „micuțele” Ţara Galilor și Irlanda de Nord. Prima, cu John Charles în echipă (vedeta de la acea vreme - component al lui Juventus Torino), a ieșit neînvinsă din grupă, după trei egaluri, cu Suedia, Ungaria și Mexic. A jucat apoi baraj pentru o prezență în „sferturi”, depășind Ungaria, cu 2-1. Până la urmă, galezii au înclinat steagul în fața Braziliei lui Pele. Cealaltă britanică în mare formă se poate lăuda cu calificarea la campionatul mondial dintr-o grupă preliminară din care a făcut parte și Italia. De fapt, a fost singura dată de până acum, la mondialul din 2018, când „Squadra Azura” nu s-a calificat. Apoi, nord-irlandezii au ajuns în „sferturi”, în dauna puternicelor Argentina și Cehoslovacia, pe ultima învingând-o la barajul pentru locul doi din prima grupă. Au fost însă depășiți cu 4-0 de Franța, în sferturi.

• La polul opus față de surprizele plăcute, Anglia și Argentina au reprezentat dezamăgirile competiției, nereușind să treacă de grupe. Englezii nu-și reveniseră complet după accidentul aviatic suferit de campioana Manchester United, pe 6 februarie în același an, când numeroși jucători și-au pierdut viața, printre care și marea speranță a Albionului, Duncan Edwards. În schimb, „pumele” n-au avut nicio scuză, iar la revenirea în țară au fost „tratați” de către proprii fani cu roșii stricate și ouă clocite!
• A fost prima prezență a URSS-ului la Campionatul Mondial, remarcatul sovieticilor fiind legendarul portar Lev Iașin.
• Din marea echipă a Ungariei, finalistă la turneul final din 1954, nu mai rămăseseră în Suedia decât trei componenți, portarul Grosics și atacanții Hidegkuti și Bozsik. După invazia sovietică din 1956, aproximativ 3.000 de fotbaliști emigraseră în Occident. Astfel, înfrângerea din partida de baraj contra Ţării Galilor pentru ieșirea din grupă n-a fost tocmai o mare surpriză. Interesant e că la acel joc, disputat la 17 iunie 1958, au participat doar 2.823 de spectatori, deși în statistica FIFA nu figurează acest „mic amănunt”, fiind consemnați 20.000 de privitori. Boicotul a fost organizat în semn de protest față de faptul că, doar cu o zi înainte, fostul prim-ministru al Ungariei (în perioada de dinaintea invaziei sovietice din toamna anului 1956), Imre Nagy, fusese executat!
• Golgeterul turneului a fost francezul Just Fontaine. Marcând în fiecare joc (patru „boabe” numai în finala mică), atacantul „cocoșului galic” a realizat un record nedoborât nici astăzi. Fontaine a înscris un total de 13 goluri de-a lungul unui singur turneu! Această performanță a realizat-o cu ghete de împrumut, după ce ale sale se rupseseră de îndată ce a ajuns în Suedia.
• Uwe Seeler, binecunoscutul atacant al RFG-ului, s-a ales cu porecla „tancul” după jocul din grupe contra Argentinei, când a marcat un gol dintr-o învălmășeală teribilă.
• Legenda spune că termenul de „foglia seca”, sau „frunză uscată” în traducere mot-a-mot, a fost auzit pentru prima oară la campionatul mondial din 1958. A fost folosit pentru a descrie golul reușit în semifinala contra Franței de către brazilianul Didi.

Referințe:

• https://www.fifa.com/worldcup
• https://en.wikipedia.org
• „Albumul cu amintiri” ,săptămânalul „Fotbal vest”, Anul 20, Nr. 905
• Chirilă Ioan, „Şi noi am fost pe Conte Verde”, editura Sport Turism, București, 1983