15 martie 1972

Nașul primește botezul marilor ecrane

Artă și culturăMonica

Asta înseamnă să fii mafiot

În dimineața zilei de 15 martie 1972, o coadă lungă se formase deja, de la ora 8:00, în fața cinematografului din New York unde urma să ruleze filmul The Godfather (Nașul). Pentru a vedea premiera, fanii din întreaga Americă se înghesuiau să ia bilete, deși mai erau ore bune până la începerea proiecției. Și asta nu a fost doar în prima zi. Cozile au continuat săptămâni la rând. Nașul a rulat cu casa închisă o lungă perioadă, depășind toate recordurile de box office existente. În aprilie, a devenit primul film care aducea un milion de dolari pe zi, iar în septembrie era cel mai profitabil film realizat vreodată, arătând că și o afacere cinstită te poate face bogat. A adunat mai mulți bani în șase luni decât reușise Pe aripile vântului în 33 de ani. În total a strâns peste 85 de milioane de dolari doar în perioada care a urmat lansării. Nu a adunat doar bani, ci și premii, din cele 10 nominalizări la Oscar adjudecându-și trei distincții: cel mai bun actor (Marlon Brando), cel mai bun scenariu (Francis Ford Coppola și Mario Puzo) și cel mai bun film.

„În spatele fiecărei averi există o crimă”.

Așa a gândit Mario Puzo, un scriitor italian care nu reușise până la 45 de ani să adune prea mulți bani din cărțile scrise de el. În ciuda aprecierilor criticilor, The Dark Arena și The Fortunate Pilgrim, îi aduseseră în cont modesta sumă de 6.500 de dolari și mult mai consistenta datorie de 20.000. Își dorea din suflet ca următorul roman să fie un succes. „Am privit în jur și mi-am spus... ar fi cazul să fac niște bani”, își amintea el peste ani.

Puzo s-a gândit că o întreagă familie de gangsteri, ca personaje, ar atrage atenția publicului. Cum spunea Al Capone: „Poți să obții mult mai mult cu un cuvânt frumos și un pistol decât numai cu un cuvânt frumos”. Așa că Mario Puzo a amestecat, în povestea sa, cuvintele frumoase cu mult praf de pușcă, iar cartea a bubuit. Purtând inițial titlul Mafia, i-a adus imediat un avans de 5.000 de dolari din partea editorului. După ce schițase doar povestirea și scrisese primele 114 pagini, Paramount Pictures a cumpărat drepturile pentru realizarea filmului cu 12.000 de dolari, urmând să mai plătească alți 50.000, dacă filmul va fi dus la bun sfârșit.

Decizia lui Puzo de a-și popula cartea cu „băieți buni” s-a dovedit inspirată. Rebotezat The Godfather (Nașul) a devenit un adevărat fenomen. Cel mai de succes roman al anului 1970, a fost bestseller-ul nr. 1 timp de 67 de săptămâni, fiind vândut în 21 de milioane de exemplare până să ajungă pe marile ecrane.

Hemingway dăruiește lumii o capodoperă, Bătrânul și mareaBătrânul și marea, o operă de referință a scriitorului Ernest Hemingway, distinsă cu Premiul Pulitzer, ne duce în miezul unei lupte emoționante cu viața

„Bărbații valoroși nu se nasc așa, ci devin valoroși”...

Nașul avea să ofere darul celebrității nu doar autorului cărții, ci și celor implicați în realizarea filmului. Cei de la Paramount Pictures nu stăteau foarte bine cu finanțele în acea perioadă. Mai făcuseră un film despre mafioți, The Brotherhood, cu Kirk Douglas și nu au avut prea mare succes. Acum își doreau să cheltuie cât mai puțin și să profite cât mai mult de pe urma proaspăt dobânditei celebrități a cărții. Așadar, au alocat o sumă infimă - 2 milioane de dolari - încercând să plaseze filmările în locuri cât mai puțin costisitoare și schimbând aproape cu totul peisajul romanului. Însărcinat cu misiunea imposibilă de a descurca cu acest buget de criză a fost producătorul Albert Ruddy. După cum era de așteptat, marii regizori ai momentului nu au fost interesați să se implice într-un proiect care, în mod evident, nu beneficia de finanțarea necesară pentru a fi realizat ca lumea. Ruddy și-a îndreptat atenția spre un regizor începător, pe nume Francis Ford Coppola. În ciuda faptului că era dornic de celebritate, până și acesta a refuzat. Citise doar un fragment din carte (cel în care amanta lui Sonny merge să își facă o operație estetică și sfârșește prin a avea o aventură cu doctorul) și o considera o porcărie.

„O ofertă pe care nu o poți refuza”...

Știm că trebuie să îi mulțumim lui George Lucas pentru Star Wars. Mai puțin cunoscut e faptul că putem să îi mulțumim și pentru The Godfather. În noiembrie 1969, Coppola și-a înființat propria companie de film, iar primul său proiect a fost producția filmului pe care prietenul lui, George Lucas, îl proiectase pe când era student, THX-1138. Deși azi e un SF clasic, la lansare a fost un dezastru, care aproape că l-a băgat pe Coppola în faliment. Disperat, atunci când Ruddy l-a abordat a doua oară pentru realizarea Nașului, în 1970, a decis să mai dea cărții o șansă. Citind-o atent, a fost fascinat de personajele principale și de relația dintre Don Corleone și cei trei fii ai săi. Și-a dat seama că, înlăturând anumite scene care i se păreau ieftine, se putea scoate un film bun.

A urmat o luptă cu șefii studiourilor care nici nu îl doreau neapărat pe Coppola ca regizor, nici nu aveau chef să mai pluseze la buget. Viitorul mare regizor le-a descris viziunea lui cu atâta înflăcărare, încât a fost mai eficient ca cel mai bun agent de vânzări și i-a convins. Au crescut bugetul la 6 milioane și au anunțat că The Godfather va fi filmul anului pentru Paramount.

Citizen Kane și Orson Welles fac revoluție la HollywoodFilmul Citizen Kane, regizat de Orson Welles, având ca subiect viața magnatului de presă William Randolph Hearst a reprezentat o revoluție cinematografică

„O săptămână mă iubesc, o săptămână mă urăsc. Dar sunt plătit în ambele săptămâni.”

Faptul că studioul a alocat fonduri mai mari, își avea prețul său. Doreau să aibă control asupra tuturor deciziilor, inclusiv asupra distribuției. Încă de când scria cartea, Puzo și-l imaginase pe Marlon Brando în rolul lui Don Corleone. Însă Brando avea reputația de a fi cel mai dificil actor de la Hollywood, nu mai era pe val de câțiva ani și Paramount Pictures pierduseră bani din cauza lui. În același timp, erau mulți alții care visau la acest rol, însă atât Mario Puzo, cât și Francis Ford Coppola știau că Brando e omul de care aveau nevoie. Autorul Nașului i-a scris actorului o scrisoare prin care îl implora să ia rolul.

Coppola a stat pe capul oficialilor de la studio până i-a convins să ia în considerare varianta de a lucra cu Marlon Brando. Pentru a scăpa de insistențele lui, aceștia au acceptat, punând trei condiții pe care sperau ca actorul să le respingă: să lucreze pentru mai puțini bani ca de obicei, să plătească toate întârzierile survenite din cauza lui și să accepte un test de telegenie (cea mai mare jignire pentru el).

Coppola a acționat cu diplomație. L-a determinat pe Brando să citească atât cartea cât și scenariul, știind că îi vor stârni interesul, ceea ce s-a și întâmplat, și nu i-a spus nimic de condițiile celor de la studio. L-a chemat doar la un „test de machiaj”, cu care actorul a fost de acord.

La întâlnire, Brando i-a spus lui Coppola, că, după părerea lui, Don Corleone ar trebuie să arate „ca un buldog”. Și-a îndesat fălcile cu șervețele, și-a compus o expresie obosită a feței, după care a început să mormăie. Aceste mici șmecherii l-au transformat pe actorul de 47 de ani într-un cap al Mafiei, atât de bine încât, atunci când au văzut filmarea, cei de la studio nici nu s-au prins din prima că era vorba de Brando. El si Coppola au câștigat.

Regizorul mai avea în minte o opțiune clară pentru fiul cel mic al Nașului, Michael Corleone. Văzuse recent o piesă intitulată „Does the Tiger Wear a Necktie?” despre un criminal psihopat și era convins că actorul principal, un tânăr de 31 de ani pe nume Al Pacino, era perfect pentru mezinul familiei mafiote. Al Pacino începuse să fie cunoscut în lumea teatrului, dar pentru realizatorii de film era un ilustru anonim, motiv pentru care cei din conducere au refuzat din start propunerea regizorului. Aveau în vizor alte nume precum Dustin Hoffman, Jack Nicholson, Warren Beatty, Ryan O'Neal sau Robert Redford. Niciunul nu avea aerul italian al lui Al Pacino, în schimb erau foarte cunoscuți.